Schimbarea foii abrazive

Înainte de montarea unei foi abrazive noi, îndepărtaţi impurităţile şi praful de pe placa de şlefuire (3), de exemplu, cu o pensulă.

Pentru garantarea unei aspirări optime a prafului, asiguraţi-vă că decupajele din foaia abrazivă coincid cu orificiile de pe placa de şlefuire.

Foaie abrazivă fără prindere cu arici (consultaţi imaginea BD)

Deblocaţi cele două cleme de fixare (4) şi basculaţi-le în jos.

Introduceţi foaia abrazivă (6) sub şina de fixare posterioară (2). Aveţi grijă ca foaia abrazivă (6) să nu fie prea scurtă şi să fie fixată corect. Basculaţi înapoi, în poziţia iniţială, clema de fixare (4) şi fixaţi-o în poziţie.

Întindeţi bine hârtia abrazivă pe placa de şlefuire (3). Prindeţi partea anterioară a foii abrazive sub şina de fixare frontală (7). Aveţi grijă ca foaia abrazivă (6) să nu fie prea scurtă şi să fie fixată corect. Basculaţi înapoi, în poziţia iniţială, clema de fixare (4) şi fixaţi-o în poziţie.

În scopul aspirării prafului, puteţi găuri foile abrazive neperforate, de exemplu, cele livrate în role sau la metru, cu ajutorul perforatorului (17). Pentru aceasta, apăsaţi scula electrică cu foaia abrazivă montată, pe perforator (consultaţi imaginea F).

Pentru scoaterea foii abrazive (6) , deblocaţi cele două cleme de fixare (4) şi extrageţi foaia abrazivă din suportul său.

Alegerea foii abrazive

În funcţie de materialul de prelucrat şi de modul de îndepărtare dorit, sunt disponibile diverse foi abrazive:

Granulaţie

Pentru prelucrarea tuturor tipurilor de materiale lemnoase

40 – 180

Pentru şlefuirea preliminară, de exemplu, a grinzilor şi a scândurilor cu asperităţi, nerindeluite

brută

40

Pentru şlefuirea plană şi pentru netezirea micilor denivelări

medie

80, 120

Pentru finisarea şi şlefuirea fină a lemnului de esenţă tare

fină

180

Pentru prelucrarea straturilor de vopsea/lac, respectiv, a grundurilor, precum fillerul şi chitul

40 – 180

Pentru îndepărtarea prin şlefuire a straturilor de vopsea

brută

40

Pentru şlefuirea vopselelor de grund

medie

80, 120

Pentru şlefuirea finală a grundurilor înainte de lăcuire

fină

180

Pentru finisarea, respectiv lustruirea metalului şi a pietrei, utilizaţi postav/pâslă pentru lustruire.

În funcţie de calitatea dorită a suprafeţei piesei prelucrate, se vor utiliza diferite tipuri de postav, respectiv pâsle pentru lustruire.