Comanda de la distanţă prin intermediul „Bosch Levelling Remote App

Aparatul de măsură este prevăzut cu un modul Bluetooth®, care permite comanda de la distanţă cu ajutorul tehnologiei wireless, prin intermediul unui smartphone cu interfaţă Bluetooth®.

Pentru utilizarea acestei funcţii, este necesară aplicaţia „Bosch Levelling Remote App”. În funcţie de dispozitivul mobil utilizat, o puteţi descărca dintr-un App Store (Apple App Store, Google Play Store).

Pentru informaţii privind cerinţele de sistem necesare pentru o conexiune prin Bluetooth®, accesaţi site-ul web Bosch www.bosch-pt.com.

În cazul comenzii de la distanţă prin Bluetooth®, din cauza condiţiilor slabe de recepţie, se pot produce întârzieri între dispozitivul mobil şi aparatul de măsură.

Activarea funcţiei Bluetooth®

Pentru activarea Bluetooth® în vederea comandării de la distanţă, apăsaţi tasta Bluetooth® (9). Asiguraţi-vă că interfaţa Bluetooth® a dispozitivului dumneavoastră mobil este activată.

După pornirea aplicaţiei Bosch, se realizează asocierea dintre dispozitivul mobil şi aparatul de măsură. Dacă sunt găsite mai multe aparate de măsură active, selectaţi aparatul de măsură corespunzător. Dacă este găsit un singur aparat de măsură activ, asocierea se realizează automat.

Conexiunea este realizată imediat ce se aprinde indicatorul Bluetooth® (8).

Conexiunea Bluetooth® se poate întrerupe din cauza unei distanţe prea mari sau a unor obstacole aflate între aparatul de măsură şi dispozitivul mobil, cât şi din cauza unor perturbaţii electromagnetice. În acest caz, indicatorul Bluetooth® (8) se aprinde intermitent.

Deconectarea funcţiei Bluetooth®

Pentru a dezactiva funcţia Bluetooth® pentru comanda de la distanţă, apăsaţi tasta Bluetooth® (9) sau deconectaţi aparatul de măsură.