Verificarea preciziei aparatului de măsură

Verifică precizia de nivelare şi de afişare a aparatului de măsură înainte de fiecare începere a lucrului, precum şi după transportul pe o perioadă mai lungă de timp al aparatului de măsură.

Aliniază aparatul de măsură cu ajutorul şuruburilor de reglare a picioarelor (12), astfel încât bula de aer să se afle în centrul nivelei sferice (7).

Roteşte tija telescopică la 180°. Dacă bula de aer nu se mai află în centrul nivelei sferice (7), aceasta trebuie reajustă.

Adu bula de aer a nivelei sferice (7), prin rotirea şuruburilor de reglare a picioarelor (12), într-o poziţie centrală între poziţia de capăt a procesului de verificare şi centru.

Cu ajutorul cheii cu profil hexagonal interior (17), roteşte şuruburile de reglare (11) până când bula de aer se află în centrul nivelei sferice.

Verifică nivela sferică prin rotirea telescopului la 180°. Dacă este necesar, repetă procesul de ajutare sau, dacă este cazul, contactează centrul de asistenţă tehnică Bosch.

După alinierea şi focalizarea aparatului de măsură, măsoară înălţimea la un punct de referinţă. Apoi apasă butonul de blocare (8) al compensatorului şi eliberează-l. Măsoară din nou înălţimea la punctul de referinţă.

Dacă cele două înălţimi nu coincid, solicită repararea aparatului de măsură la un centru de asistenţă tehnică Bosch.

Pentru verificare, este necesar un tronson de măsurare cu lungimea de aproximativ 30 m. Aşază aparatul de măsură în centru şi riglele de nivelare A şi B la cele două capete ale tronsonului de măsurare.

După alinierea şi focalizarea aparatului de măsură, citeşte înălţimea pe cele două rigle de nivelare. Calculează diferenţa d dintre înălţimea a1 pe rigla de nivelare A şi înălţimea b1 pe rigla de nivelare B.

Exemplu:
a1 = 1,937 m
b1 = 1,689  m
a1 – b1 = 1,937 m – 1,689 m = 0,248 m = d

Aşază aparatul de măsură la o distanţă de aproximativ 1 m faţă de rigla de nivelare A. După alinierea şi focalizarea aparatului de măsură, citeşte înălţimea a2 pe rigla de nivelare A.

Scade valoarea calculată anterior d din înălţimea măsurată a2, pentru a obţine valoarea nominală pentru înălţimea b2 pe rigla de nivelare B.

Măsoară înălţimea b2 pe rigla de nivelare B. Dacă valoarea măsurată se abate cu mai mult de 6 mm (GOL 20 D/G), 3 mm (GOL 26 D/G), respectiv 2 mm (GOL 32 D/G) faţă de valoarea nominală calculată, crucea reticulară trebuie reajustată.

Exemplu:
a2 = 1,724 m
d = 0,248 m
a2 – d = 1,724 m – 0,248 m = 1,476 m
GOL 20 D/G: la efectuarea măsurării, înălţimea b2 trebuie să fie de 1,476 m ± 6 mm.
GOL 26 D/G: la efectuarea măsurării, înălţimea b2 trebuie să fie de 1,476 m ± 3 mm.
GOL 32 D/G: la efectuarea măsurării, înălţimea b2 trebuie să fie de 1,476 m ± 2 mm.

Deşurubează protecţia oculară (4). Cu ajutorul dornului de reglare (18), roteşte şurubul de reglare (5) în sens orar, respectiv antiorar, până când, la efectuarea măsurării, pe rigla de nivelare B se obţine valoarea nominală calculată pentru înălţimea b2.

Înşurubează la loc protecţia oculară (4).

Exemplu:
la efectuarea măsurării b2 trebuie setată valoarea 1,476 m.

Verifică din nou crucea reticulară. Dacă este necesar, repetă procesul de ajutare sau, dacă este cazul, contactează centrul de asistenţă tehnică Bosch.