Punere în funcţiune

Cu ajutorul comutatorului de schimbare a direcţiei de rotaţie (2) puteţi schimba direcţia de rotaţie a sculei electrice. Atunci când comutatorul de pornire/oprire (3) este apăsat, acest lucru nu mai este însă posibil.

Funcţionare spre dreapta: Pentru găurire şi înşurubarea de şuruburi, împingeţi comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (2) spre stânga, până la opritor.

Funcţionare spre stânga: Pentru slăbirea, respectiv deşurubarea şuruburilor şi piuliţelor, apăsaţi spre dreapta comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (2), până la opritor.

Pentru punerea în funcţiune a sculei electrice, apăsaţi şi menţineţi apăsat comutatorul de pornire/oprire (3).

Pentru fixarea în poziţie a comutatorului de pornire/oprire apăsat (3), apăsaţi tasta de fixare (4).

Pentru a deconecta scula electrică, eliberaţi comutatorul de pornire/oprire (3), respectiv, dacă acesta este fixat în poziţie cu tasta de fixare (4), apăsaţi scurt comutatorul de pornire/oprire (3), iar apoi eliberaţi-l.

Puteţi regla fără trepte turaţia sculei electrice pornite exercitând o apăsare mai puternică sau mai uşoară a comutatorului de pornire/oprire (3).

O apăsare uşoară a comutatorului de pornire/oprire (3) determină o turaţie mai scăzută. Turaţia creşte odată cu creşterea forţei de apăsare.