Verificarea preciziei
Verifică cu regularitate precizia de măsurare a distanţelor.
Verificarea preciziei măsurării distanţelor
Pentru verificarea preciziei, măsurarea ar trebui efectuată în condiţii favorabile, adică tronsonul de măsurare ar trebui să se afle într-un spaţiu interior, iar suprafaţa ţintă ar trebui să fie netedă şi să aibă o reflexie bună (de exemplu, un perete vopsit în alb).
- Alege un tronson de măsurare de aproximativ 3 până la 10 m, a cărui lungime să o cunoşti cu exactitate (de exemplu, lăţimea încăperii, golul de uşă).
- Măsoară acest tronson de 10 ori consecutiv.
- În condiţii favorabile, abaterea măsurărilor individuale faţă de cota cunoscută cu exactitate trebuie să fie de maximum ±2 mm pentru întregul tronson de măsurare. Consemnează măsurările pentru ca la o măsurare ulterioară să poţi compara precizia de măsurare.