Verificarea preciziei aparatului de măsură
Cea mai mare influenţă o exercită temperatura ambiantă. În special diferenţele de temperatură plecând de la sol în sus pot devia fasciculul laser.
De aceea, aşezaţi aparatul de măsură cât mai aproape posibil de suprafaţa de lucru şi fixaţi partea inferioară a acestuia pe cât posibil paralel cu aceasta.
În afară de influenţele exterioare, şi influenţele specifice aparatului (de exemplu, căderi sau şocuri puternice) pot duce la abateri. De aceea, înainte de a începe lucrul, verificaţi precizia unghiulară.
Dacă la una dintre verificări aparatul de măsură depăşeşte abaterea maximă admisă, predaţi-l în vederea reparării la un service autorizat Bosch.
Pentru verificare, aveţi este necesară o suprafaţă liberă de aproximativ 10 × 5 m, situată pe un substrat solid, neted.
- Aşezaţi aparatul de măsură într-unul din colţurile suprafeţei de măsurare. Porniţi aparatul de măsură şi îndreptaţi-l astfel încât linia laser situată la 0° să treacă de-a lungul laturii lungi a suprafeţei de măsurare, iar linia laser situată la 90° să treacă de-a lungul laturii scurte a suprafeţei de măsurare.
- Marcaţi pe podea punctul de încrucişare a liniilor laser (punctul Ⅰ). De asemenea, marcaţi centrul liniei laser situate la 0° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅱ) şi la o distanţă de 10 m (punctul Ⅲ).
- Aşezaţi aparatul de măsură (fără să-l rotiţi) la o distanţă de 5 m, astfel încât punctul de intersectare a liniilor laser să corespundă punctului Ⅱ deja marcat, iar linia laser de 0° să treacă prin punctul Ⅲ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 90° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅳ).
- Rotiţi aparatul de măsură la 90° astfel încât centrul liniei laser situate la 0° să treacă prin punctul Ⅳ. Punctul de intersectare a liniilor laser trebuie să se afle în continuare în punctul Ⅱ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 90° la o distanţă de 5 m, în punctul Ⅴ, cât mai aproape de punctul Ⅰ.
- Diferenţa d dintre cele două puncte Ⅴ şi Ⅰ indică abaterea reală a liniei laser situate la 0° şi a liniei laser situate la 90° faţă de unghiul drept.
Pe tronsonul de măsurare de 2 × 5 m = 10 m, abaterea maximă admisă este:
10 m × ±0,2 mm/m = ±2 mm. În consecinţă, diferenţa d dintre punctele Ⅰ şi Ⅴ poate fi de maximum 2 mm.
Pentru verificare, aveţi este necesară o suprafaţă liberă de aproximativ 10 × 5 m, situată pe un substrat solid, neted.
- Aşezaţi aparatul de măsură într-unul din colţurile suprafeţei de măsurare. Porniţi aparatul de măsură şi îndreptaţi-l astfel încât linia laser situată la 0° să treacă de-a lungul laturii lungi a suprafeţei de măsurare, iar linia laser situată la 90° să treacă de-a lungul laturii scurte a suprafeţei de măsurare.
- Marcaţi pe podea punctul de încrucişare a liniilor laser (punctul Ⅰ). De asemenea, marcaţi centrul liniei laser situate la 0° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅱ) şi la o distanţă de 10 m (punctul Ⅲ).
- Aşezaţi aparatul de măsură (fără să-l rotiţi) la o distanţă de 5 m, astfel încât punctul de intersectare a liniilor laser să corespundă punctului Ⅱ deja marcat, iar linia laser de 0° să treacă prin punctul Ⅲ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 45° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅳ).
- Rotiţi aparatul de măsură la 45° astfel încât centrul liniei laser situate la 0° să treacă prin punctul Ⅳ. Punctul de intersectare a liniilor laser trebuie să se afle în continuare în punctul Ⅱ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 45° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅴ).
- Rotiţi aparatul de măsură la 45° astfel încât centrul liniei laser situate la 0° să treacă prin punctul Ⅴ. Punctul de intersectare a liniilor laser trebuie să se afle în continuare în punctul Ⅱ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 45° la o distanţă de 5 m (punctul Ⅵ).
- Rotiţi aparatul de măsură la 45° astfel încât centrul liniei laser situate la 0° să treacă prin punctul Ⅵ. Punctul de intersectare a liniilor laser trebuie să se afle în continuare în punctul Ⅱ. Marcaţi centrul liniei laser situate la 45° la o distanţă de 5 m, în punctul Ⅶ, cât mai aproape de punctul Ⅰ.
- Diferenţa d dintre cele două puncte Ⅰ şi Ⅶ indică abaterea reală a liniei laser situate la 0° şi a liniei laser situate la 45°.
Pe tronsonul de măsurare de 4 × 5 m = 20 m abaterea maximă admisă este:
20 m × ±0,4 mm/m* = ±8 mm. În consecinţă, diferenţa d dintre punctele Ⅰ şi Ⅶ poate fi de maximum 8 mm.
* Valoarea de ±0,4 mm/m rezultă din precizia unghiulară de ±0,2 mm/m, la care se adaugă o posibilă incertitudine atunci când are loc o rotire de 0,2 mm/m.