Punere în funcţiune

Poziţionează inelul de reglare pentru preselectarea cuplului de strângere (2) în dreptul simbolului „Găurire”.

  • Acţionaţi comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) numai cu scula electrică oprită.

Cu ajutorul comutatorului de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) puteţi schimba direcţia de rotaţie a sculei electrice. Atunci când comutatorul de pornire/oprire (7) este apăsat, acest lucru nu mai este însă posibil.

Funcţionare spre dreapta: Pentru găurire şi înşurubarea de şuruburi, împingeţi comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) spre stânga, până la opritor.

Funcţionare spre stânga: Pentru slăbirea, respectiv deşurubarea şuruburilor şi piuliţelor, apăsaţi spre dreapta comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6), până la opritor.

  • Acţionaţi comutatorul de selectare a treptelor de turaţie (3) numai cu scula electrică oprită.
  • Împingeţi întotdeauna până la opritor comutatorul de selectare a treptelor de turaţie. În caz contrar, scula electrică se poate deteriora.

Cu ajutorul comutatorului de selectare a treptelor de turaţie (3) pot fi preselectate 2 domenii de turaţii.

Poziţie comutator de selectare a treptelor de turaţie (3)

Turaţie

Cuplu de strângere

Domeniu de utilizare

1

Scăzut

Înalt

Pentru aplicaţii dificile:

de exemplu, găurire cu percuţie cu diametru mare

2

Înalt

Scăzut

Pentru aplicaţii uşoare:

de exemplu, găurire cu percuţie cu diametru mic

Pentru punerea în funcţiune a sculei electrice, apăsaţi şi menţineţi apăsat comutatorul de pornire/oprire (7).

Lampa de lucru (9) se aprinde atunci când comutatorul de pornire/oprire este apăsat uşor sau complet (7) şi permite iluminarea zonei de lucru în condiţii de luminozitate nefavorabilă.

Lampa de lucru (9) mai rămâne aprinsă timp de aproximativ 10 secunde după eliberarea comutatorului de pornire/oprire (7).

Puteţi regla fără trepte turaţia sculei electrice pornite exercitând o apăsare mai puternică sau mai uşoară a comutatorului de pornire/oprire (7).

O apăsare uşoară a comutatorului de pornire/oprire (7) determină o turaţie mai scăzută. Turaţia creşte odată cu creşterea forţei de apăsare.