Punerea în funcţiune
- Atenţie la tensiunea din reţeaua de alimentare electrică! Tensiunea din reţeaua de alimentare electrică trebuie să coincidă cu datele de pe plăcuţa cu date tehnice a sculei electrice.
- Pentru punerea în funcţiune a sculei electrice, apasă comutatorul de pornire/oprire (5) şi menţine-l apăsat.
- Pentru fixarea în poziţie a comutatorului de pornire/oprire (5) apăsat, apasă tasta de fixare (4).
- Pentru deconectarea sculei electrice, eliberează comutatorul de pornire/oprire (5), respectiv, dacă acesta este fixat în poziţie prin intermediul tastei de fixare (4), apasă scurt comutatorul de pornire/oprire (5), iar apoi eliberează-l.
La temperaturi scăzute, scula electrică atinge puterea maximă de percuţie numai după un anumit timp. Poţi reduce acest timp de pornire lovind o dată de sol accesoriul montat în scula electrică.
Poţi regla progresiv numărul de percuţii ale sculei electrice pornite exercitând o apăsare mai puternică sau mai uşoară asupra comutatorului de pornire/oprire (5).
O apăsare uşoară a comutatorului de pornire/oprire (5) determină un număr mai mic de percuţii. Numărul de percuţii creşte odată cu creşterea forţei de apăsare.
Poţi bloca dalta în poziţiile 12. Astfel poţi adopta întotdeauna poziţia de lucru optimă.
- Introdu dalta în sistemul de prindere a accesoriilor.
- Împinge spre înainte inelul de reglare a dălţii (3) şi răsuceşte dalta împreună cu inelul de reglare a dălţii (3) în poziţia dorită.
- Eliberează inelul de reglare a dălţii (3) şi răsuceşte dalta până când se fixează în poziţie.