Instrucţiuni privind siguranţa şi protecţia muncii pentru ferăstraie sabie
- Ţineţi scula electrică de mânerele izolate atunci când executaţi lucrări la care accesoriul de tăiere poate nimeri conductori electrici ascunşi sau propriul cablu de alimentare. Contactul accesoriului de tăiere cu un conductor aflat „sub tensiune” poate pune „sub tensiune” componentele metalice ale sculei electrice şi provoca electrocutarea operatorului.
- Folosiţi menghine sau o altă metodă practică de fixare şi sprijinire a piesei de lucru pe o platformă stabilă. Dacă ţineţi piesa de lucru cu mâna sau o sprijiniţi de corpul dumneavoastră, aceasta devine instabilă şi se poate ajunge la pierderea controlului.
- Ţineţi mâinile în afara sectorului de debitare. Nu apucaţi pe dedesubt piesa prelucrată. În caz de contact cu pânza de ferăstrău există pericol de rănire.
- Prindeţi strâns scula electrică cu ambele mâini în timpul lucrului şi asiguraţi-vă o poziţie stabilă. Scula electrică este condusă mai sigur cu ambele mâini.
- Porniţi scula electrică şi numai după aceasta conduceţi‑o asupra piesei prelucrate. În caz contrar există pericol de recul în situaţia în care dispozitivul de lucru se agaţă în piesa prelucrată.
- Aveţi grijă ca în timpul tăierii talpa de fixare să se sprijine întotdeauna pe piesa de lucru. Pânza de ferăstrău se poate agăţa şi duce la pierderea controlului asupra sculei electrice.
- După terminarea procesului de lucru opriţi scula electrică şi scoateţi pânza de ferăstrău afară din tăietură numai după ce aceasta s‑a oprit. Astfel evitaţi reculul şi puteţi pune jos scula electrică în condiţii de siguranţă.
- Înainte de a pune jos scula electrică aşteptaţi ca aceasta să se oprească complet. Dispozitivul de lucru se poate agăţa şi duce la pierderea controlului asupra sculei electrice.
- Folosiţi numai pânze de ferăstrău nedeteriorate, impecabile. Pânzele de ferăstrău îndoite sau tocite se pot rupe şi influenţa negativ tăierea sau pot provoca recul.
- După oprirea maşinii nu frânaţi pânza de ferăstrău prin contrapresiuni laterale. Pânza de ferăstrău se poate deteriora, rupe sau poate provoca un recul.
- Fixaţi bine materialul. Nu sprijiniţi piesa de lucru cu mâna sau cu piciorul. Nu atingeţi obiecte sau podeaua cu ferăstrăul aflat în funcţiune. Există pericol de recul.
-
Folosiţi detectoare adecvate pentru a localiza conducte de alimentare ascunse sau adresaţi‑vă în acest scop regiei locale furnizoare de utilităţi. Contactul cu conductorii electrici poate duce la incendiu şi electrocutare. Deteriorarea unei conducte de gaz poate provoca explozii. Spargerea unei conducte de apă cauzează pagube materiale sau poate duce la electrocutare.