Montarea pieselor componente

  • Pentru a-ţi uşura munca, ai în vedere ca la montarea elementelor sculei electrice din pachetul de livrare, aceasta să se afle în poziţia de transport.

Montarea prelungirii mesei de lucru pentru ferăstrău (consultă imaginea A1)

Pentru extinderea suplimentară a mesei de lucru pentru ferăstrău, poţi monta prelungiri ale mesei de lucru pentru ferăstrău atât în partea stângă, cât şi în cea dreaptă a sculei electrice.

  • Deşurubează şuruburile de siguranţă (43) cu o şurubelniţă cu cap în cruce din prelungirea mesei de lucru pentru ferăstrău.
  • Basculează scula electrică.
  • Împinge prelungirea mesei de lucru pentru ferăstrău (16) pe ambele părţi ale sculei electrice până la opritor, în găurile prevăzute în acest scop .
  • Pentru siguranţa dispozitivului de extindere, înşurubează din nou şuruburile de siguranţă (43) în prelungirea mesei de lucru pentru ferăstrău.

Montarea suporturilor pentru piesa de prelucrat (consultă imaginea A2)

Suporturile pentru piesa de prelucrat (17) pot fi poziţionate pe partea stângă, pe partea dreaptă sau în faţa sculei electrice. Sistemul flexibil de montaj permite o multitudine de variante de prelungire sau de extindere (consultă imaginea G).

  • Introdu, după cum este necesar, suporturile pentru piesa de prelucrat (17) în sistemele de prindere (44) de pe scula electrică sau în sistemele de prindere (45) ale celui de-al doilea suport pentru piesa de prelucrat.