Punere în funcţiune
- Atenţie la tensiunea din reţeaua de alimentare electrică! Tensiunea din reţeaua de alimentare electrică trebuie să coincidă cu datele de pe plăcuţa cu date tehnice a sculei electrice.
Rozeta de reglare pentru preselectarea numărului de vibraţii (1) permite preselectarea numărului de vibraţii dorit chiar şi pe parcursul funcţionării.
1–2 | număr de vibraţii redus |
3–4 | număr mediu de vibraţii |
5–6 | număr ridicat de vibraţii |
Numărul preselectat de vibraţii depinde de material şi de condiţiile de lucru, putând fi determinat prin probe practice.
Modulul Constant Electronic menţine aproape constant numărul de vibraţii la mersul în gol şi în sarcină asigurând astfel un randament uniform de lucru.
După un timp de lucru mai îndelungat cu un număr redus de vibraţii, ar trebui să lăsaţi scula electrică să meargă în gol cu numărul maxim de vibraţii aproximativ 3 minute, pentru a se răci.
Sunt disponibile două moduri de funcţionare cu randamente diferite de îndepărtare a materialului. Pentru şlefuirea grosieră, împingeţi comutatorul de selectare a modului de funcţionare (14) spre înainte, iar pentru şlefuirea fină, împingeţi comutatorul de selectare a modului de funcţionare (14) spre înapoi, până când se fixează sonor în poziţie.
- Nu schimbaţi modul de funcţionare în timpul procesului de şlefuire! Există pericolul de rănire.
Modul de funcţionare pentru şlefuire grosieră (antrenare forţată)
Acest mod de funcţionare cu o mari de material şlefuit este recomandat pentru prelucrarea foarte grosieră a suprafeţelor rezistente, precum şi pentru şlefuire şi lustruire. Prin antrenarea forţată a discului de şlefuire se obţine o mişcare uniformă, excentrică şi de rotaţie.
Modul de funcţionare pentru şlefuire fină (funcţionare liberă)
Acest mod de funcţionare este recomandat atât pentru tratarea suprafeţelor delicate, cât şi pentru lustruire. Prin funcţionarea liberă a discului de şlefuire se obţine o mişcare de rotaţie independentă de presiunea de apăsare, mişcarea excentrică rămânând uniformă. Puteţi regla în mod suplimentar cantitatea de material îndepărtat prin şlefuire, variind presiunea de apăsare.