Aspirarea prafului/aşchiilor
Pulberile rezultate din prelucrarea de materiale cum sunt vopselele pe bază de plumb, anumite tipuri de lemn, minerale şi metal pot fi dăunătoare sănătăţii. Atingerea sau inspirarea acestor pulberi poate provoca reacţii alergice şi/sau îmbolnăvirile căilor respiratorii ale utilizatorului sau a le persoanelor aflate în apropiere.
Anumite pulberi cum sunt pulberea de lemn de stejar sau de fag sunt considerate a fi cancerigene, mai ales în combinaţie cu materiale de adaos utilizate la prelucrarea lemnului (cromat, substanţe de protecţie a lemnului). Materialele care conţin azbest nu pot fi prelucrate decât de către specialişti.
- Folosiţi pe cât posibil o instalaţie de aspirare a prafului adecvată pentru materialul prelucrat.
- Asiguraţi buna ventilaţie a locului de muncă.
- Este recomandabil să se utilizeze o mască de protecţie a respiraţiei având clasa de filtrare P2.
Respectaţi prescripţiile din ţara dumneavoastră referitoare la materialele de prelucrat.
- Evitaţi acumulările de praf la locul de muncă. Pulberile se pot aprinde cu uşurinţă.
Montarea adaptorului de aspirare (consultaţi imaginea B)
Montaţi adaptorul de aspirare (25) pe orificiul de eliminare a aşchiilor (14) până când se fixează în poziţie.
La adaptorul de aspirare (25) poate fi racordat un furtun de aspirare cu diametrul de 35 mm.
- Adaptorul de aspirare nu trebuie să fie montat fără o instalaţie exterioară racordată. În caz contrar, canalul de aspirare s-ar putea bloca.
- La adaptorul de aspirare nu trebuie să fie racordat niciun sac pentru praf. În caz contrar, sistemul de aspirare se poate înfunda.
Pentru asigurarea unei aspirări optime, adaptorul de aspirare (25) trebuie curăţat cu regularitate.
Aspirarea cu o instalaţie exterioară
Racordaţi furtunul de aspirare la un aspirator (accesoriu). La sfârşitul acestor instrucţiuni este disponibilă o prezentare generală a diferitelor aspiratoare adecvate pentru racordare.
Scula electrică poate fi racordată direct la fişa unui aspirator universal Bosch cu un sistem de pornire de la distanţă. Acesta porneşte automat în momentul pornirii sculei electrice.
Aspiratorul trebuie să fie adecvat pentru materialul de prelucrat.
Pentru aspirarea pulberilor extrem de nocive, cancerigene sau uscate, folosiţi un aspirator special.