Funcţionarea cu acumulator litiu-ion
Montarea/Înlocuirea acumulatorului litiu-ion
Pentru a înlocui bateriile, respectiv acumulatorul NiMH, cu acumulatorul litiu-ion (12) apasă pe dispozitivul de blocare (15) al capacului compartimentului pentru baterii. Scoate capacul compartimentului pentru baterii (16) şi bateriile, respectiv acumulatorii introduşi.
Introdu acumulatorul litiu-ion (12) şi lasă dispozitivul de blocare (11) să se fixeze.
Pentru extragerea acumulatorului litiu-ion (12), apasă pe dispozitivul de blocare (11) şi scoate acumulatorul litiu-ion din aparatul de măsură.
Încărcarea acumulatorului litiu-ion
- Pentru încărcare, utilizează cablul de reţea USB recomandat sau un cablu de reţea USB cu o tensiune de ieşire şi un curent minim de ieşire care corespund cerinţelor din capitolul „Date tehnice”. Ţine cont de instrucţiunile de utilizare a cablului de reţea USB. Cablu de reţea recomandat: consultă secţiunea „Date tehnice”.
- Atenţie la tensiunea din reţeaua de alimentare cu energie electrică! Tensiunea sursei electrice trebuie să coincidă cu datele de pe plăcuţa cu date tehnice a alimentatorului.
- Încarcă acumulatorul numai prin intermediul portului USB, la temperaturi ambiante cuprinse între +10 °C şi +35 °C. Încărcarea la temperaturi din afara intervalului de temperatură menţionat poate duce la deteriorarea acumulatorului sau poate creşte pericolul de incendiu.
Observaţie: Acumulatorii litiu-ion sunt livraţi în stare parţial încărcată, conform reglementărilor internaţionale privind transportul. Pentru a asigura funcţionarea la capacitate maximă a acumulatorului, încarcă complet acumulatorul înainte de prima utilizare.
Deschide capacul portului USB Type-C® (13). Conectează portul USB la un alimentator USB prin intermediul cablului USB (10). Racordează alimentatorul USB la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
Culoarea indicatorului de încărcare (14) | Semnificaţie |
---|---|
galben | Acumulatorul litiu-ion este în curs de încărcare. |
verde | Acumulatorul litiu-ion este încărcat complet. |
roşu | Tensiunea de încărcare sau curentul de încărcare nu este adecvat/ă. |
În timpul procesului de încărcare, efectuarea măsurătorilor nu este posibilă, deoarece aparatul de măsură nu poate fi aşezat complet pe substrat.
După încheierea procesului de încărcare, scoate cablul USB (10). Închide capacul portului USB Type-C® (13), pentru a-l proteja împotriva prafului şi stropilor de apă.