Punere în funcţiune

  • Acţionaţi comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) numai cu scula electrică oprită.

Cu ajutorul comutatorului de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) puteţi schimba direcţia de rotaţie a sculei electrice. Atunci când comutatorul de pornire/oprire (8) este apăsat, acest lucru nu mai este însă posibil.

Funcţionare spre dreapta: Pentru înşurubarea de şuruburi, împinge în jos comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) de pe partea stângă şi, simultan, împinge în sus comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie de pe partea dreaptă.

Funcţionare spre stânga: Pentru detensionarea, respectiv deşurubarea de şuruburi, împinge în sus comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie (6) de pe partea stângă şi, simultan, împinge în jos comutatorul de schimbare a direcţiei de rotaţie de pe partea dreaptă.

Pentru punerea în funcţiune a sculei electrice, apăsaţi şi menţineţi apăsat comutatorul de pornire/oprire (8).

Pentru fixarea în poziţie a comutatorului de pornire/oprire apăsat (8), apăsaţi tasta de fixare (7).

Pentru a deconecta scula electrică, eliberaţi comutatorul de pornire/oprire (8), respectiv, dacă acesta este fixat în poziţie cu tasta de fixare (7), apăsaţi scurt comutatorul de pornire/oprire (8), iar apoi eliberaţi-l.

Puteţi regla fără trepte turaţia sculei electrice pornite exercitând o apăsare mai puternică sau mai uşoară a comutatorului de pornire/oprire (8).

O apăsare uşoară a comutatorului de pornire/oprire (8) determină o turaţie mai scăzută. Turaţia creşte odată cu creşterea forţei de apăsare.

Cu manşonul de reglare (3) se poate preselecta adâncimea de înşurubare X a capetelor de şuruburi în piesa de prelucrat, în 8 trepte de înşurubare per rotaţie. Fiecare treaptă corespunde unei modificări de 0,25 mm a adâncimii de înşurubare.

În cazul rotirii în sens orar a manşonului de reglare (3), rezultă o adâncime de înşurubare crescută, iar în cazul rotirii acestuia în sens antiorar, rezultă o adâncime de înşurubare mai mică.

Reglajul necesar se determină cel mai bine printr‑o înşurubare de probă.